Armureria de la Peleș: un cavaler, calul său și obsesia unui rege

După sală după sală de nuc sculptat și sticlă colorată, Peleș își schimbă tonul. Treci de un colț, iar lumina caldă a saloanelor lasă loc strălucirii reci a oțelului — coifuri, platoșe, halebarde, pereți întregi acoperiți de tăișuri. Aceasta este armureria și, pentru foarte mulți oaspeți, este momentul în care vizita trece de la admirație la încântare. Copiii care au stat cuminți și tăcuți în fața porțelanurilor se trezesc aici. Și, dacă suntem sinceri, la fel și părinții lor.

O colecție la scară serioasă

Carol I, marele vizionar al Peleșului, nu a strâns câteva săbii decorative doar pentru efect. A construit una dintre cele mai importante colecții de arme din această parte a Europei — aproximativ patru mii de piese în total, din secolele XIV–XIX aproximativ.¹² Un inventar regal realizat în 1948 a numărat aproape patru mii nouă sute de arme și medalii la un loc, oferind o idee despre adevărata profunzime a colecției atunci când sunt incluse și piesele din depozit.³

Nu totul este expus în același timp. Marea Armurerie singură cuprinde aproximativ o mie șase sute de piese europene, în săli amenajate între 1903 și 1906; o armurerie separată, mai mică, este dedicată armelor Orientului.¹² Este enorm de mult de cuprins și — ca în restul Peleșului — nimeni nu va reuși să vadă totul într-o singură trecere.

Cavalerul care a venit călare

Orice armurerie are piesa ei vedetă, iar cea de la Peleș apare complet: un ansamblu de turnir de la începutul secolului al XVI-lea, cu armură nu doar pentru cavaler, ci și pentru calul său, cei doi echipați ca și cum ar urma să pornească mâine.⁴

Este o armură de tip maximilian, numită după împăratul Sfântului Imperiu Roman — recognoscibilă prin canelurile paralele, precise, care străbat oțelul. Aceste striații nu erau doar ornamentale; rigidizau plăcile și ajutau la devierea loviturilor, așa cum ondularea întărește o foaie de metal. Armura cavalerului cântărește aproximativ douăzeci și cinci până la treizeci de kilograme, partea stângă fiind întărită împotriva lăncii adversarului, iar pe platoșă există un suport pentru a-i susține greutatea.⁴

Dacă privești cu atenție, imaginea cavalerului din secolul al XVI-lea în acțiune devine mai clară în imaginație: metalul păstrează vechi lovituri și deformări — urmele unor impacturi reale, ale unei armuri care a fost purtată și lovită, nu doar admirată. Acesta nu este un costum. Cineva, acum cinci secole, a călărit în ea.

O comoară adusă din castelul tatălui său

Aici colecția se întoarce în povestea omului care a construit acest castel. Se crede că marele ansamblu al calului și călărețului provenea din colecția de la Sigmaringen — reședința Hohenzollern din sud-vestul Germaniei unde Carol s-a născut, în 1839, și a crescut — și a fost adus spre sud, în Carpați, chiar de pe zidurile copilăriei sale.⁴⁵ Prințul nostalgic care și-a îmbrăcat castelul de munte în manieră germană a adus și o parte din armureria tatălui său pentru a o atârna pe aceste ziduri — un gest de grijă și o altă expresie a amprentei lui Carol asupra acestui peisaj.

Regele nu era nici neglijent cu ceea ce deținea. Armele sale au fost catalogate într-un inventar manuscris întocmit de Julius Scheürer — genul de evidență erudită care marchează un colecționar adevărat, nu un simplu adunător de trofee.⁴

Oțel din Est și Vest

Cele mai bune lucrări europene de aici sunt considerate, în general, armurile germane din secolele XVI și XVII.² Dar tocmai amploarea colecției este esențială. Alături de arbalete și arme cu coadă lungă se află o sumbră sabie germană de călău din secolul al XV-lea; în armureria mai mică, armele curbate și împodobite cu pietre din lumile otomană, persană și arabă — și chiar o lamă japoneză — vorbesc despre un rege care colecționa dincolo de orice graniță pe care o putea atinge.¹⁶

Este același instinct care a umplut saloanele cu covoare din Buhara și porțelanuri din Saxonia: un monarh al secolului al XIX-lea adunând întreaga lume sub un singur acoperiș foarte bine amenajat.

Sala pe care oaspeții nu se așteaptă să o iubească

Pentru noi există o plăcere aparte în a-i privi pe vizitatori întâlnind armureria. Mulți sosesc pregătiți pentru un tur elegant al unei reședințe regale și găsesc, în schimb, o sală plină de cavaleri, cai de război și amenințarea sinceră a oțelului vechi. Este camera care transformă o ieșire politicoasă într-o amintire adevărată. Și deși lucrăm mereu pentru a îmbunătăți vizita, nu ne surprinde să auzim iar și iar aceeași plângere blândă — că niciodată nu este suficient timp în interior. Pur și simplu sunt prea multe lucruri de admirat.

Ia-ți timp cu calul și călărețul. Stai acolo unde poți vedea loviturile din plăci. Într-un castel atât de frumos este ușor să tratezi armureria ca pe un simplu pasaj între încăperi mai rafinate — dar pentru mulți vizitatori acesta este colțul din Peleș pe care îl țin minte cel mai mult.

Surse